Notiuni Fundamentale in Biliard (partea II)


Alinierea sau țintirea loviturii

Un procent semnificativ din procesul de țintire în biliard se realizează din picioare, la un pas în spate față de masă,  printr-o aliniere cât mai bună a corpului cu linia loviturii. După așezarea pe lovitură, se face doar o simplă verificare, iar dacă ceva pare în neregulă, ne ridicăm și reluăm întreg procesul de la început. După așezare nu mai este permisă nicio ajustare prin mișcarea tacului, a mâinii sau a corpului! Țintirea de jos, de pe lovitură este unul dintre miturile din biliard.

Alinierea corectă se face prin centrul bilei albe către centrul bilei fantoma (o bilă imaginară lipită de bila obiect, pe direcția buzunarului). Ne vom imagina o linie dreaptă  prin centrul celor 2 bile (alba și bila imaginară) și o vom extinde în spate. În planul vertical dat de această dreaptă trebuie să aliniem piciorul din spate, mâna cu care ținem tacul (umăr, cot, încheietură), priza pe masă și capul, astfel încât să așezăm tacul exact pe acea linie.

Bila fantomă, sau alte metode de țintire, precum sistemul fracțional, sunt numai un instrument pentru a “memora lovituri”. Cu timpul, prin exercițiu și repetiție vom ajunge să simțim dacă alinierea este corectă și vom “vedea” pur și simplu unghiul corect. Aceasta este cea mai sigură și cea mai utilizată metodă. Un alt factor care duce la o constanță în țintire, ca de altfel în toate aspectele jocului de biliard, este formarea unei rutine. Indiferent de lovitura pe care urmează să o executăm, trebuie să facem exact același lucru, de fiecare dată.

Lovitura

Pricipalul scop al loviturii în biliard este trimiterea tacului pe o traiectorie cât mai dreaptă, paralelă cu suprafața de joc, lovind cu vârful acestuia (pastila) un anumit punct pe bila albă (centrul acesteia pentru o lovitură fără efect).

Pentru ca lovitura să fie cât mai corectă și cât mai eficientă, este nevoie de o poziție corectă, echilibrată și stabilă, o priză bună, atât pe tac, cât și pe suprafața de joc (vezi partea I) și mai ales de o rutină de dinaintea loviturii (preshot routine) care să asigure constanța atât de necesară în sporturile de precizie.

Rutina dinaintea loviturii

Această rutină pregătește jucătorul pentru executarea cu succes a loviturii. Se analizează întâi situația de pe masa de joc, după care se ia o decizie exactă asupra modului în care se va executa lovitura. Numai după ce această decizie a fost ferm luată, sportivul poate începe poziționarea pentru lovitură. Modul în care se intră în poziție trebuie să fie același de fiecare dată, fapt care va duce la constanță.

Urmează o relaxare a întregului corp, de la umeri până la vârfurile degetelor, care va duce la o lovitură lină, fluidă și puternică. Vedem adesea anumite „ticuri” în rândul jucătorilor de biliard și chiar în rândul sportivilor în general. Câteva mișcări de încălzire cu tacul în aer înaintea loviturii sau bătaia mingiei de tenis înaintea serviciului sunt doar două exemple de acțiuni aparent fără necesitate, care însă fac parte din rutina sportivului și îl ajută la executarea cu succes a loviturii, serviciului sau aruncării la coș.

Loviturile pregătitoare

Numite și  lovituri de încălzire sau balans, sunt acele mișcări cursive în care tacul se oprește la bila albă, fără să o atingă. Aceste mișcări au mai multe scopuri. Cel mai important este acela de a te asigura că mișcarea este dreaptă și fluidă. Totodată ajută la calibrarea vitezei loviturii finale și nu în ultimul rând asigură timpul necesar pentru o ultimă verificare a punctului de țintire  pe bila obiect și a punctului de lovire pe bila albă. Loviturile pregătitoare trebuie să fie line, ritmice și drepte.

Numărul loviturilor de încălzire este dictat de tipul loviturii ce urmează a fi jucată. Prea puține mișcări pregătitoare și rutina nu este completă, ratându-se astfel chiar și lovituri ușoare. În cazul unei lovituri mai grele, cum ar fi o tăietură fină unde țintirea are o importanță sporită, câteva mișcări în plus vor ajuta la o mai bună focalizare pe punctul de țintire. Totuși, prea multe mișcări pregătitoare pot face la fel de mult rău ca și prea puține. Timpul în plus petrecut în poziție poate duce la pierderea concentrării maxime sau la mișcări în plus ale corpului, chiar la oboseală în cazul meciurilor și competițiilor de durată.

Lovitura propriu-zisă (stroke)

În biliard, lovitura poate fi definită simplu ca o extensie, urmată de o flexie a antebrațului pe braț. Singurele părți în mișcare în timpul extensiei ar trebui să fie antebrațul și încheietura. Restul corpului trebuie să rămână nemișcat. Trebuie rezistat tentației de a folosi și articulația umărului în timpul tragerii înapoi a tacului, în special în cazul loviturilor puternice. Având în vedera că articulația umărului oferă o mult mai largă gamă de mișcări, menținerea tacului pe o line dreaptă va fi mult mai greu de realizat.

Tempo-ul loviturii trebuie să fie lin și cât mai egal, orice mișcare bruscă sau smucită va duce la rezultate deloc de dorit. Din păcate, mulți jucători strică tempo-ul (și lovitura) în faza de tranziție dintre extensie și flexie, grăbind lovitura finală. Aceasta trebuie să accelereze treptat și să atingă punctul de maximă accelerație la momentul contactului dintre pastila tacului și bila albă. O pauză foarte scurtă (o secundă sau chiar mai puțin) înaintea începerii loviturii finale (flexiei) este recomandată pentru o tranziție cât mai lină și o accelerație treptată și constantă a tacului.

Odată produs contactul între tac și bila albă, cotul poate rămâne nemișcat, antebrațul pliindu-se practic pe braț, sau poate cădea foarte puțin, compensându-se din încheietură. Această cădere a cotului poate fi introdusă în lovitură pentru a prelungi urmărirea cu tacul a bilei albe (follow through) despre care vom vorbi în continuare. Deși o îndepărtare de lovitura clasică pendul, căderea cotului poate duce la o mai mare fluiditate a mișcării atunci când este folosită corect. Foarte important ca această cădere să apară la momentul contactului sau după, în nici un caz înainte, iar compensarea din încheietură să intervină la momentul potrivit pentru a se evita ridicarea vârfului tacului.

Mai este important de notat că mânerul tacului se va ridica în timpul extensiei, va fi paralel cu suprafața de joc la momentul contactului și va urca din nou după contact, asemenea unui pendul, de unde și denumirea loviturii.

Terminarea loviturii (follow through)

Această ultimă parte este la fel de importantă ca toate celelalte părți componente ale loviturii. Ca în toate sporturile, mișcarea nu se oprește imediat ce mingea, bila, sau orice alt obiect a fost lovit, ci continuă. Am spus că bila albă este lovită în momentul de maximă accelerație a tacului, așadar acesta nu se poate opri imediat după contact, fiind nevoie, evident, de o decelerare. Tacul de biliard, crosa, racheta sau brațul va continua mișcarea în mod natural dacă nu se intervine din afară. Oprirea tacului imediat după contact înseamnă practic o decelerare înainte de contact și o mișcare bruscă, smucită, ceea ce am observat deja ca fiind greșeli.

Așadar, tacul trebuie lăsat să se oprească în mod natural, undeva la 5-15 cm de poziția inițială a bilei albe. Trebuie lovit „prin” bila albă, ca și cum nu ar fi acolo și nu „în” ea. Este de evitat oprirea bruscă a tacului și mai ales tragerea lui înapoi după contact.

Dacă vrei să te asiguri că înveți corect aceste noțiuni de bază, înscrie-te la Școala de Biliard pentru un Curs de Inițiere sau Analiza Video a loviturii și poziției pentru a descoperi și corecta eventualele greșeli care nu îți permit să treci la nivelul următor!


ARTICOLE SIMILARE

Vrei să înveți să joci mai bine biliard? Ești un jucător serios, dar simți că nu mai poți avansa? Te aștept la Scoala de Biliard unde vom identifica și vom elimina rând pe rând punctele slabe, astfel încât jocul tău să poată avansa. Alege cursul care ți se potrivește și înscrie-te!

cursuri biliard

LASA UN COMENTARIU